Frustrările UNEI Femei Grase – The Frustrations of A Fat Women

Un blog despre dependenţa de adevăr

Frustrările UNEI Femei Grase – The Frustrations of A Fat Women

 

 

Am reuşit, după nouă luni, să termin romanul Frustrările UNEI Femei Grase.

Mulţi dintre cei care au aflat despre carte, au spus că am abordat un subiect sensibil, care va naşte multe controverse. Este normal să fie aşa, mai ales că personajul central al cărţii, o tânără de treizeci de ani, îşi trăieşte viaţa, de multe ori insuportabilă, luptând cu mentalităţile unei lumi, care deşi pare evoluată, rămâne blocată în ideile unui conservatorism nerecunoscut în prezent.

Am căutat să scot în evidenţă o realitate continuă, aceea a luptei cu propria persoană, o luptă care ajunge la limitele psihologice ale vremurilor de acum. De fapt.de multe ori chiar le depăşeşte, pătrunzând în sferele puţin cunoscute ale spiritualităţii şi chiar ale ezoterismului.

Coperta pe care am ales-o (foto de sus) este realizată de ArtTower-Pixabay.

Cartea se află acum pentru corectură la Editura Creator şi va fi publicată în luna martie, o lună specială, pentru femei speciale.

Gândindu-mă la ce a fost şi la ce va fi, îmi dau seama că romanele pe care le-am scris, reprezintă drumul visat, chiar de la începuturi.

 

 

 

           

    Enlglish Version

I succeeded, after nine months, to finish the novel „The Frustrations of a Fat Woman”.

Many of those who I talked about said that I approached a sensitive subject, which will rise many controversies. It is normal to be so, especially since the main character of the book, a young woman of thirty years old, lives her life, often unbearable, struggling with the mentalities of a world that seems evolved, but in fact a world remained blocked in the ideas of a present days unrecognized conservatism.

I wanted to highlight in the book a continuous reality, a reality of the struggle with yourself that often goes beyond the psychological limits of modern times. It often transcends the barriers, penetrating the almost unknown spheres of spirituality and even esoteric.

The cover I chose (photo above) is made by ArtTower-Pixabay.

The book will be edited by Publishing House „Creator” and will be published in March, a special month for special women.

Thinking about what it was in the past and what will be in the future, I’ve realized the novels I wrote represent the way I dreamed of, from the very beginning.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *