Autor: admin

Un blog despre dependenţa de adevăr

TAINE-MYSTERIES Calea, Adevărul și Viața sunt reperele care ne definesc existența. De aceea, credința că Iisus le reprezintă pe toate, va ține aprinsă lumina Învierii în noi. Fragment din romanul ” DIMINEAȚA SUFLETELOR”:         ”Un vânt tăios se porni dinspre crestele munţilor, făcând să foşnească frunzele copacilor. Pelerinul respiră dintr-o dată adânc şi apoi se…
Citește mai mult

Ich liebe dich, Cannabis!

Nu mi-a venit să cred când, zilele trecute, am văzut știrea că în Germania s-a legalizat canabisul pentru uz recreațional. Dezbaterile au fost aprinse, fiecare dintre părți, pro și contra, venind cu explicații diverse. Una dintre motivațiile susținătorilor proiectului, aceea că toți cei care consumă nu vor mai fi incriminați, este lipsită de sens, pentru…
Citește mai mult

Apocalipsa, la un click distanţă – The Apocalypse One Click Away

Informat fără voie cu ce se întâmplă prin lume (asta fiindcă doar prind din zbor anumite ştiri). încerc să desluşesc semnele vremurilor, ca să nu mă ia pe nepregătite vreo schimbare venită peste noapte. M-am hotărât să fac acest lucru, ce-i drept păstrând secretele revelaţiilor doar pentru mine, fiindcă în zilele noastre toţi emit judecăţi…
Citește mai mult

DAVOS – O lume fracturată DAVOS – A Fractured World

      Una dintre cele mai importante întâlniri de până acum, ale Forumul  Economic Mondial, s-a încheiat de curând la Davos Mulţi analişti spun că nu a fost atât de importantă, motivând că, de fapt, cei care conduc cu adevărat lumea, nu au fost prezenţi. Ba chiar s-a vehiculat ideea că nici temele abordate nu…
Citește mai mult

Darul lui Dumnezeu – God’s Gift

      În imensa sa necuprindere, Dumnezeu a dat acestei lumi pe fiul său, ca să întoarcă lucrurile pe drumul cel drept. În umbrele înserării, care apasă acum omenirea, Iisus reprezintă singura Cale, singurul Adevăr, singura Viaţă. Aşa că…     Fragment din romanul Dimineaţa Sufletlor     …………………………………………………………………………………………………………….. Vlad se aşeză pe o…
Citește mai mult

Privire de sus – Look from above

        Am participat săptămâna trecută la un eveniment emoţionant, o lecţie de viaţă şi cultură predată cu sufletul, rămasă cu siguranţă în mintea tuturor celor prezenţi. Nu am scris imediat şi am lăsat să treacă un timp, tocmai pentru a putea înţelege esenţa unei întâlniri care te marchează pentru multă vreme. În Centrul…
Citește mai mult

Nimeni nu mai crede în lacrimi-No one believes in tears anymore

    Vremurile pe care le trăim aduc o stare de nelinişte care îngrijorează. Populaţia planetei trăieşte la limită, speriată de viruşi, bacterii, războaie şi cataclisme naturale. Iar peste toate, zvonurile nenorocirilor care vin, sădesc teama în inimile tuturor şi cresc neîncrederea în ziua de mâine. Peste tot se întâmplă lucruri negative şi sunt profeţite…
Citește mai mult

Secretul Îngerului – The Angel’s Secret

    Secretul Îngerului de Sorin Oprea             Proză scurtă apărută în revista culturală Leviathan, nr 1/2022  Pe băiat îl chema Rareş. Abia făcuse opt ani şi toţi spuneau că este special. Chipul angelic, ochii mari, albaştri, trupul firav şi pielea sidefie, îi dădeau un aer de sfânt coborât din…
Citește mai mult

Noi, cei din linia întâi – We those from the frontline

  Acum câteva zile a apărut o ştire despre compania lui Elon Musk, SpaceX. Magnatul american a lansat în Cosmos 49 de sateliţi, într-un program (Starlink) care ar urma să acopere lipsa internetului acolo unde, pe globul acesta mare, nu ar exista semnal pentru a te loga la viaţa de zi cu zi a planetei.…
Citește mai mult

Djokovic, Morrison şi Hawke  –  Djokovic, Morrison and Hawke

Sunt convins că numele Novak Djokovic este cunoscut şi de eschimoşii de la Polul Nord. Scott Morrison şi Alex Hawke sunt necunoscuţi pentru nouăzeci şi nouă la sută de pe această planetă. Se poate afla ceva despre ei doar dacă cineva are curiozitatea să dea o căutare pe Google. Atunci ar vedea că este vorba…
Citește mai mult